Marius Șumudică, antrenorul român în vârstă de 52 de ani de la Gaziantep, a fost externat după ce a petrecut ultimele zile în spital.
În urmă cu câteva zile, Marius Șumudică a fost internat de urgență în spital, informație anunțată chiar de către clubul Gaziantep.
La cinci zile despre vestea îngrijorătoare despre antrenorul român, Marius Șumudică a fost externat, iar turcii au postat prima fotografie cu el și au sesizat o transformare fizică.
Antrenorul român ar fi slăbit vizibil, iar turcii se întreabă, mai în glumă, mai în serios, dacă Marius Șumudică mai are sau nu burtă. În imaginea publicată de către jurnaliștii turci, tehnicianul poartă o geacă groasă.
„Marius Șumudică a slăbit! A dispărut burta?”, a titrat publicația Telgraf.
Recent, Marius Șumudică a dezvăluit ce diagnostic i-au pus medicii.
„Sunt mai ok acum. Am suferit un BPOC (n.r. Boală Pulmonară Cronică Obstructivă) de la o pneumonie periculoasă. Și, pe fondul COVID, s-a agravat și am ajuns în spital. Medicii mi-au făcut tot ce se putea face, dar nu am putut să mă duc la antrenamente sau la meci cu echipa. Acum, bag tratament puternic și sper să trec peste probleme în zilele următoare”, a spus Marius Șumudică, pentru ProSport, în urmă cu câteva zile.
Fatih Terim (70 de ani), fost selecționer al Turciei, l-ar fi sunat pe atacantul Ogulcan Caglayan, fostul său elev de la Galatasaray.
„Împăratul” l-ar fi acuzat pe jucător că el ar fi fost cel din cauza căruia s-ar fi îmbolnăvit Marius Șumudică.
„Joacă bine, l-ai îmbolnăvit pe om. Ai grijă de profesorul tău. Sumudică este un profesor bun. Ți-ai supărat profesorul obținând rezultate proaste”, i-ar fi transmis Fatih Terim fotbalistului.
Ulterior, Fatih Terim l-ar fi sunat și pe Marius Șumudică pentru a-i transmite „însănătoșire grabnică”, susține presa din Turcia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER